În umbra unui vechi salcâm, pe câmpurile largi ale Chinei, bătrânul Zhu tremura sub povara amintirilor. Nu era un simplu bătrân, ci unul care a văzut imperii căzând și oameni mărunți ridicându-se la ranguri de neînchipuit. În timpul domniei sale, Împăratul Huai al dinastiei Jin fusese capturat și executat, un moment care i-a schimbat lui Zhu cursul vieții.
Zhu fusese unul dintre consilierii de încredere ai împăratului, un om care își dedicase viața artei guvernării și bunei stăpâniri. Împăratul Huai, în ciuda încercărilor sale de a aduce reforme și de a recupera imperiul din ravagiile Războiului celor Opt Prinți, se lovea mereu de zidul puterii concentrată în mâinile lui Sima Yue. Zhu își amintea cu durere cum speranțele și visele împăratului se frângeau încet, dar sigur, sub greutatea realității politice. Când Sima Yue a murit, împăratul Huai a devenit și mai vulnerabil. Zhu, care îl cunoscuse atât de bine pe suveran, simțea că se apropie sfârșitul. Nu a durat mult până când Liu Cong, conducătorul statului Xiongnu de Han-Zhao, a pus mâna pe împărat. Zhu a fost nevoit să asiste la capturarea acestuia, iar inima i-a fost sfâșiată de durere și neputință. În timpul captivității, Zhu a fost lăsat să rămână alături de împăratul său. Împăratul Huai a trăit o existență umilitoare în capitala Han-Zhao, și Zhu a fost martor la decăderea sa, văzându-l cum se stinge încet, zi după zi, departe de gloria și fastul de altădată. Era o tortură zilnică, nu doar pentru împărat, ci și pentru Zhu, care își vedea stăpânul și prietenul transformat într-o umbră a omului care fusese cândva.
Când vestea otrăvirii împăratului Huai a ajuns la urechile lui Zhu, acesta a simțit cum ultima fărâmă de speranță i se scurge printre degete. Într-o noapte, sub același salcâm sub care acum își povestea amintirile, Zhu își luase rămas bun de la împăratul său. Cu lacrimi în ochi, îi promisese că va trăi pentru a spune povestea lui, pentru a nu lăsa uitarea să înghită amintirea unui om care visase la un imperiu mai bun. Acum, Zhu își împărtășea povestea cu tinerii satului, cu pasiune și dramatism, în speranța că lecțiile trecutului nu vor fi uitate. Le vorbea despre fragilitatea puterii, despre curajul de a visa în vremuri de întuneric și despre prețul pe care uneori trebuie să-l plătești pentru a rămâne fidel propriilor principii.
În timp ce soarele apunea, bătrânul Zhu își încheia povestea. Tăcerea care a urmat a fost spartă doar de vântul care șoptea printre frunzele salcâmului, ca și cum însuși spiritul împăratului Huai ar fi fost acolo, ascultându-l pe vechiul său prieten și consilier, care nu l-a uitat niciodată.
Zhu fusese unul dintre consilierii de încredere ai împăratului, un om care își dedicase viața artei guvernării și bunei stăpâniri. Împăratul Huai, în ciuda încercărilor sale de a aduce reforme și de a recupera imperiul din ravagiile Războiului celor Opt Prinți, se lovea mereu de zidul puterii concentrată în mâinile lui Sima Yue. Zhu își amintea cu durere cum speranțele și visele împăratului se frângeau încet, dar sigur, sub greutatea realității politice. Când Sima Yue a murit, împăratul Huai a devenit și mai vulnerabil. Zhu, care îl cunoscuse atât de bine pe suveran, simțea că se apropie sfârșitul. Nu a durat mult până când Liu Cong, conducătorul statului Xiongnu de Han-Zhao, a pus mâna pe împărat. Zhu a fost nevoit să asiste la capturarea acestuia, iar inima i-a fost sfâșiată de durere și neputință. În timpul captivității, Zhu a fost lăsat să rămână alături de împăratul său. Împăratul Huai a trăit o existență umilitoare în capitala Han-Zhao, și Zhu a fost martor la decăderea sa, văzându-l cum se stinge încet, zi după zi, departe de gloria și fastul de altădată. Era o tortură zilnică, nu doar pentru împărat, ci și pentru Zhu, care își vedea stăpânul și prietenul transformat într-o umbră a omului care fusese cândva.
Când vestea otrăvirii împăratului Huai a ajuns la urechile lui Zhu, acesta a simțit cum ultima fărâmă de speranță i se scurge printre degete. Într-o noapte, sub același salcâm sub care acum își povestea amintirile, Zhu își luase rămas bun de la împăratul său. Cu lacrimi în ochi, îi promisese că va trăi pentru a spune povestea lui, pentru a nu lăsa uitarea să înghită amintirea unui om care visase la un imperiu mai bun. Acum, Zhu își împărtășea povestea cu tinerii satului, cu pasiune și dramatism, în speranța că lecțiile trecutului nu vor fi uitate. Le vorbea despre fragilitatea puterii, despre curajul de a visa în vremuri de întuneric și despre prețul pe care uneori trebuie să-l plătești pentru a rămâne fidel propriilor principii.
În timp ce soarele apunea, bătrânul Zhu își încheia povestea. Tăcerea care a urmat a fost spartă doar de vântul care șoptea printre frunzele salcâmului, ca și cum însuși spiritul împăratului Huai ar fi fost acolo, ascultându-l pe vechiul său prieten și consilier, care nu l-a uitat niciodată.
În timpul domniei sale, Împăratul Huai al dinastiei Jin a fost capturat și ulterior executat în 313, sub ordinul lui Liu Cong, conducătorul statului Xiongnu de Han-Zhao. Împăratul Huai a încercat să instituie reforme pentru a recupera imperiul după ravagiile Războiului celor Opt Prinți și revoltele ulterioare. Cu toate acestea, puterea strânsă de Sima Yue a împiedicat exercitarea unei autorități efective de către împărat. Moartea lui Sima Yue l-a lăsat pe Împăratul Huai și mai vulnerabil la atacurile Han-Zhao. Capturat de Han-Zhao în 311, Împăratul Huai a trăit o existență umilitoare în capitala acestora timp de un an și jumătate înainte de a fi otrăvit în 313. Aceste evenimente au marcat un punct de cotitură în istoria dinastiei Jin, subliniind fragilitatea și instabilitatea puterii politice în acea perioadă tumultoasă.