În umbra catedralei din Toledo, pe străduțele înguste și pavate cu pietre vechi de secole, răsunau ecourile deciziilor luate în Consiliul de la Toledo. Era anul 681, iar vântul schimbării sufla cu putere peste întreaga Spanie vizigotă. Într-o casă modestă, la marginea orașului, trăia un bărbat pe nume Iago, un fierar evreu care își ducea traiul în liniște, modelând fierul cu mâini măiestre și inimă plină de pasiune.
Iago era cunoscut în Toledo pentru lucrările sale, dar și pentru spiritul său neînfrânt. În ciuda vremurilor tulburi și a legilor aspre impuse de consiliu împotriva evreilor, el continua să-și practice credința în secret, în inima sa, unde nicio lege nu putea ajunge. Era un om bun, care își iubea soția, Leah, și cei doi copii, David și Esther, mai mult decât orice pe lume. Într-o zi, în timp ce bătea fierul pe nicovală, un străin a intrat în atelierul său. Omul, îmbrăcat în haine de călător, cu o privire pătrunzătoare și un aer de autoritate, s-a apropiat de Iago. "Sunt Isandro," a spus străinul, "și am venit să-ți vorbesc despre lucruri care te-ar putea interesa."
Iago a simțit un fior rece pe șira spinării. În acele vremuri, un evreu nu putea avea parte decât de vești rele de la un străin. Cu toate acestea, a invitat bărbatul să se așeze și i-a oferit o cană cu apă rece. Isandro a privit în jur, apoi a vorbit în șoaptă: "Știu că ești evreu și că legile acestui consiliu te pun în pericol. Dar știu și că ești un om de onoare. Regele Erwig are nevoie de un fierar ca tine. Unul care să creeze o sabie demnă de un rege." Iago a rămas fără cuvinte. A accepta însemna să-și trădeze convingerile, dar să refuze putea însemna moartea pentru el și familia sa. După o lungă tăcere, a răspuns: "Voi face sabia. Dar nu pentru rege. O voi face pentru poporul meu, pentru a ne aminti că, chiar și în cele mai întunecate vremuri, speranța nu moare."
Lunile au trecut, iar Iago a lucrat cu o pasiune și o concentrare pe care nu le mai simțise niciodată. Sabia pe care a creat-o era o capodoperă, cu o lamă strălucitoare și un mâner încrustat cu pietre prețioase. Dar, în secret, a gravat pe lama sabiei simboluri evreiești - un mesaj ascuns de rezistență și credință. Când sabia a fost gata, Isandro a venit să o ridice. A privit-o lung și a zâmbit. "Regele va fi mulțumit," a spus el. "Și tu ai salvat nu doar onoarea ta, ci și viața familiei tale." În ziua următoare, Iago și familia sa au fost treziți de zgomotele unei mulțimi furioase. Casa lor era înconjurată de soldați, iar Isandro stătea în fața lor, cu sabia în mână. "Regele Erwig a descoperit simbolurile tale," a spus Isandro cu o voce rece. "Ai crezut că poți sfida legea fără consecințe?" Iago a ieșit în fața mulțimii, privindu-i pe soldați și pe vecinii săi care asistau la spectacol. "Da," a răspuns el cu o voce puternică. "Credința mea este mai puternică decât orice lege. Și nu voi renunța la ea, chiar dacă asta înseamnă moartea." În acea zi, Iago a fost executat în piața publică, dar sabia sa a rămas ca un simbol al rezistenței. Leah, David și Esther au fugit din Toledo, ducând cu ei povestea curajului și a credinței neclintite a lui Iago. Sabia a devenit o legendă, o amintire a pasiunii și dramatismului unui om care a ales să-și urmeze inima în fața unei lumi crude și nedrepte.
Iago era cunoscut în Toledo pentru lucrările sale, dar și pentru spiritul său neînfrânt. În ciuda vremurilor tulburi și a legilor aspre impuse de consiliu împotriva evreilor, el continua să-și practice credința în secret, în inima sa, unde nicio lege nu putea ajunge. Era un om bun, care își iubea soția, Leah, și cei doi copii, David și Esther, mai mult decât orice pe lume. Într-o zi, în timp ce bătea fierul pe nicovală, un străin a intrat în atelierul său. Omul, îmbrăcat în haine de călător, cu o privire pătrunzătoare și un aer de autoritate, s-a apropiat de Iago. "Sunt Isandro," a spus străinul, "și am venit să-ți vorbesc despre lucruri care te-ar putea interesa."
Iago a simțit un fior rece pe șira spinării. În acele vremuri, un evreu nu putea avea parte decât de vești rele de la un străin. Cu toate acestea, a invitat bărbatul să se așeze și i-a oferit o cană cu apă rece. Isandro a privit în jur, apoi a vorbit în șoaptă: "Știu că ești evreu și că legile acestui consiliu te pun în pericol. Dar știu și că ești un om de onoare. Regele Erwig are nevoie de un fierar ca tine. Unul care să creeze o sabie demnă de un rege." Iago a rămas fără cuvinte. A accepta însemna să-și trădeze convingerile, dar să refuze putea însemna moartea pentru el și familia sa. După o lungă tăcere, a răspuns: "Voi face sabia. Dar nu pentru rege. O voi face pentru poporul meu, pentru a ne aminti că, chiar și în cele mai întunecate vremuri, speranța nu moare."
Lunile au trecut, iar Iago a lucrat cu o pasiune și o concentrare pe care nu le mai simțise niciodată. Sabia pe care a creat-o era o capodoperă, cu o lamă strălucitoare și un mâner încrustat cu pietre prețioase. Dar, în secret, a gravat pe lama sabiei simboluri evreiești - un mesaj ascuns de rezistență și credință. Când sabia a fost gata, Isandro a venit să o ridice. A privit-o lung și a zâmbit. "Regele va fi mulțumit," a spus el. "Și tu ai salvat nu doar onoarea ta, ci și viața familiei tale." În ziua următoare, Iago și familia sa au fost treziți de zgomotele unei mulțimi furioase. Casa lor era înconjurată de soldați, iar Isandro stătea în fața lor, cu sabia în mână. "Regele Erwig a descoperit simbolurile tale," a spus Isandro cu o voce rece. "Ai crezut că poți sfida legea fără consecințe?" Iago a ieșit în fața mulțimii, privindu-i pe soldați și pe vecinii săi care asistau la spectacol. "Da," a răspuns el cu o voce puternică. "Credința mea este mai puternică decât orice lege. Și nu voi renunța la ea, chiar dacă asta înseamnă moartea." În acea zi, Iago a fost executat în piața publică, dar sabia sa a rămas ca un simbol al rezistenței. Leah, David și Esther au fugit din Toledo, ducând cu ei povestea curajului și a credinței neclintite a lui Iago. Sabia a devenit o legendă, o amintire a pasiunii și dramatismului unui om care a ales să-și urmeze inima în fața unei lumi crude și nedrepte.
În al doisprezecelea Consiliu de la Toledo, desfășurat în Toledo, Spania, la 9 ianuarie 681, regele vizigot Erwig a fost ales rege în 680 și a inițiat acest consiliu. Una dintre primele sale acțiuni a fost să elibereze populația de sub legile lui Wamba și să-l recunoască pe Erwig, anatemizând pe toți cei care i se opuneau. Consiliul a recunoscut dreptul arhiepiscopului metropolitan de la Toledo de a consacra toți episcopii numiți de rege, chiar dacă aceștia erau în afara propriei provincii. Astfel s-a născut primatul diocezei Toledane asupra întregii Spanii. Consiliul a implementat diverse măsuri împotriva evreilor, adoptând împotriva lor douăzeci și opt de legi. Biserica a sancționat, de asemenea, tratamentul sclavilor în Galicia și a condamnat păgânismul existent în provincie. Consiliul a avut un impact semnificativ asupra legislației și relațiilor de putere din acea perioadă, consolidând autoritatea regelui și a bisericii, dar și intensificând persecuția împotriva evreilor.